Compania Naţională de Petrol şi Gaze din Kazahstan, KazMunayGas, a demarat acţiunile în justiţie împotriva României, după ce procurorii DIICOT au instituit sechestru pe rafinăria Petromidia, în cadrul unui dosar penal ce vizează modul în care aceasta a fost privatizată, întrerupând astfel planurile societăţii cu privire la vânzarea unui pachet de acţiuni la KMG International, actuala denumire a Rompetrol Group, către o firmă chineză, informează Financial Times.
Potrivit unei scrisori adresată de avocaţii KazMunayGas Guvernului României, consultată de Financial Times, compania KazMunayGas a trimis o "notificare de dispută privind investiţiile", primul pas într-o procedură legală ce ar putea să se finalizeze printr-o procedură de arbitraj internaţional.
La finele lunii aprilie, KazMunayGas a semnat un acord cu compania chineză CEFC pentru vânzarea unui pachet de 51% din acţiunile KMG International, unde este acţionar majoritar, pentru suma de 680 de milioane de dolari. Câteva zile mai târziu, procurorii DIICOT au pus sechestru pe rafinăria Petromidia şi pe bunurile mobile şi imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA şi SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari şi 34.941.924 de euro, în dosarul Rompetrol II.
"România îşi utilizează puterea guvernamentală pentru a submina o tranzacţie şi a renaţionaliza activele", se arată în scrisoarea trimisă Guvernului român.
KazMunayGas respinge acuzaţiile formulate de procurorii DIICOT susţinând că a cumpărat rafinăria Petromidia în 2007, la câţiva ani după încheierea privatizării şi, de asemenea, a avut aprobarea autorităţilor române. vezi mai multe...
sursa:jurnalul.ro
↧
KazMunayGas a demarat acţiunile în justiţie împotriva României
↧